Viața, o permanentă așteptare

Nu știu alții cum sunt, dar eu, de când a început perioada asta haotică, numită pandemie, parcă sunt într-o continuă așteptare. Și dacă mă uit în timp, înapoi, realizez că viața este, de altfel, o continuă așteptare. În venele noastre parcă s-a injectat într-un ritm regulat “serul așteptării”, care ne face în primul rând să sperăm, dar și să fim uneori răbdători și alteori  nerăbdători. Când suntem mici, preșcolari, aşteptăm să începem şcoala, apoi liceul sau facultatea. Apoi așteptăm să terminăm studiile și să urmăm cursul firesc al vieții. Mereu așteptăm și niciodată așteptările noastre nu  sfârșesc, ci evoluează. O aşteptare împlinită ia locul alteia, încă neîmplinită, până ce se consumă și tot așa. Viața este o continuă așteptare a unei întâmplări în care visul să devină realitate. Cu fiecare întâmplare care promite ceva din așteptarea noastră, imaginația trimite sufletului ”depeșa” speranței de împlinire. Am observat că sunt și momente în viața fiecăruia, când gândul că va veni un moment al împlinirii este precum un tren așteptat într-o gară. Și au fost momente în care trenul a trecut năruind speranța așteptării. Îi auzim freamătul pe șine de la distanță, îl urmărim cu privirea și îl așteptăm, parcă nerăbdători, să se oprească. Uneori cu bagaje multe, alteori cu bagaje mai puține, urcăm în el. Căutăm apoi locul pe care ni l-am rezervat și pornim la drum. Câteodată destinația aleasă ne aduce pe chip bucuria împlinirii. Alteori, crezând că am urcat în trenul cel mai potrivit ne dăm seama că nu este așa. Sunt și gări în care unii așteaptă necontenit, aproape o viață de om, trenul acela despre care cred și și-l imaginează a fi o reală minune. În viață, orice om are libertatea de a alege: trenul, gara și implicit direcția în care va pleca. Realmente, trenul șansei există în viața fiecăruia și cu siguranța a oprit sau urmează să oprească în gara fiecăruia. Ceea ce rămâne de făcut este să avem curajul alegerii fără remușcări și fără a privi în urmă. Pentru asta trebuie să avem curaj și să fim siguri! Cert este că trăim viața într-o continuă așteptare a împlinirii, într-o continuă frământare a ceea ce nu ne iese și într-o continuă căutare a acelui ”vreau să” .